Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ministrul Jizdan, noi detalii despre autorul exploziei din Capitală

Ministrul de Interne a comunicat noi detalii despre bărbatul care a provocat astăzi o explozie în centrul Chișinăului.
Sputnik

CHIȘINĂU, 20 mart — Sputnik. Este foarte important să menționăm că nu este vorba de un atac armat, dar de un incident, a scris pe pagina sa de Facebook ministrul de Interne Alexandru Jizdan.

Potrivit ministrului, după primele investigații s-a stabilit că "persoana care avea asupra sa obiectul explozibil era în conflict cu familia sa în urma divorțului cu soția și a avut probleme cu legea".

Explozia a avut loc astăzi, în magazinul Jardin, situat la intersecția străzilor Armenească și Mateevici din Chișinău, în urma deflagrației fiind ucise două persoane.

Poliția vine cu detalii în cazul exploziei din Capitală. Cine a provocat deflagrația

Anterior, șeful Inspectoratului General de Poliție, Alexandru Pânzari, a declarat că deflagrația a fost provocată de un dispozitiv exploziv neidentificat deocamdată.

Potrivit acestuia, un bărbat a intrat în magazin în jurul orei 11:00, luând de pe raft cel puțin 10 pachete de țigări și îndreptându-se spre ușă. Atunci când i s-a cerut să plătească, acesta a intrat în conflict cu vânzătoarea. În acel moment, din mâna sau din rucsacul bărbatului a căzut obiectul exploziv care a detonat.

Ministrul i-a solicitat Inspectoratului General al Poliției "să raporteze în detalii mersul anchetei, rezultatele căreia vor fi comunicate cetățenilor".

"Totodată, am cerut Șefului IGP înăsprirea controlului asupra persoanelor cu antecedente penale, cu privire la deținerea ilegală a armamentului", a mai notat Jizdan.

În urma deflagrației au fost ucise două persoane — bărbatul care avea asupra sa dispozitivul exploziv și un bărbat care se afla în stradă. În prezent sunt întreprinse măsuri pentru identificarea acestuia.