Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Xi Jinping, reales la preşedinţia Chinei. Mesajul lui Igor Dodon

Xi Jinping a fost reales pentru al doilea mandat la preşedinţia Chinei, cu unanimitate de voturi a Adunării Naţionale Populare.
Sputnik

CHIȘINĂU, 17 mart — Sputnik. Adunarea Naţională Populară l-a ales cu unanimitate de voturi pe Xi Jinping pentru al doilea mandat  de cinci ani la preşedinţia Chinei. El a fost reales la preşedinţia Chinei de cei 2.970 de deputaţi prezenţi la sesiunea plenară anuală a Adunării Naţionale Populare (ANP), fiind un vot exprimat în unanimitate.

Astfel, Xi Jinping, în vârstă de 64 de ani, a depăşit rezultatul alegerilor precedente din 2013, când un deputat a votat împotriva lui şi alţi trei s-au abţinut, el obţinând 99,86% din voturi în favoarea sa. Wang Qishan, în vârstă de 69 de ani, a fost ales în funcția de vicepreşedinte, cu doar un vot împotrivă.

Cu această ocazie, președintele moldovean, Igor Dodon, i-a transmis liderului chinez un mesaj de felicitare.

”Excelșență, cu prilejul realegerii Dumneavoastră în înalta funcţie de Preşedinte al Republicii Populare Chineze, în numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, Vă adresez cele mai sincere felicitări. Sunt convins că această realegere reconfirmă atașamentul poporului chinez pentru cursul de dezvoltare a țării, promovat pe durata mandatului precedent”, este scris în mesajul transmis de Igor Dodon.

De asemenea, el a ținut să-și exprime aprecierea pentru aportul adus la consolidarea relațiilor dintre China și Republica Moldova și i-a mulțumit pentru asistența oferită de Republica Populară Chineză țării noastre.