CHIȘINĂU, 26 feb — Sputnik. Doi locuitori ai satului Brânzeni, Edineț au fost condamnați la 18 şi, respectiv, 20 de ani de detenție în penitenciar de tip închis pentru omorul intenționat al unei persoane, anunță Secția Relații Publice a Procuraturii Generale.
Verdictul a fost dictat după ce procurorii au demonstrat că, în dimineaţa zilei de 24 aprilie 2017, aflându-se în stare de ebrietate alcoolică, inculpații l-au ucis pe operatorul din tura de noapte al unei benzinării din satul Brânzeni. Pentru ca să poată scoate banii din casa stației e alimentare cu carburanți, inculpații i-au aplicat bărbatului multiple lovituri de cuţit până l-au lăsat fără suflare. După care au căutat să ia banii, dar nu i-au găsit și au părăsit locul crimei. Corpul neînsufleţit al victimei a fost depistat peste câteva ore, de către un coleg de serviciu care imediat i-a alertat pe oamenii legii.
Aceştia au fost reţinuţi peste o săptămână de la comiterea crimei, până în prezent fiind cercetați în stare de arest.
Procuratura Generală anunță că sentinţa este cu drept de atac.