Șeful adjunct al Direcției Generale Metodologia Impozitelor și Taxelor din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, Igor Stavinschi, a declarat într-un interviu pentru studioul Radio Sputnik Moldova că tot mai mulţi moldoveni îşi depun declaraţiile pe venit.
„Procedura durează doar 10-15 minute. Cei care deţin semnătura electronică o pot face şi online, fără probleme. Amenzile au rămas neschimbate, sunt ca în 2017. Să nu uităm însă că dincolo de amendă, persoana care a depăşit termenul legal de depunere a declaraţiei va plăti dublu suma recalculată din venit", a precizat Igor Stavinschi.
Și în acest an, data limită pentru declararea veniturilor este 30 aprilie. Reprezentantul Serviciului Fiscal de Stat spune că Instituția va iniţia o campanie de informare a populaţiei care va demara la începutul lunii martie.
În cadrul aceluiaşi interviu, preşedinta Asociaţiei Restaurantelor din Moldova, Aneta Zasaviţchi, a declarat că în sfera de afaceri pe care o reprezintă sunt angajaţi mulţi tineri care nu cunosc legislaţia şi pe alocuri rămân surprinşi.
„Mulţi se revoltă că muncesc mai mult şi plătesc impozite mai mari. Tinerii studenţi angajaţi sunt lipsiţi de anumite privilegii sociale. Însă în acelaşi timp tot mai multe localuri se conformează legii şi au contabilitate "curata", spune Aneta Zasaviţchi.
Interviu realizat de Dumitru Chitoroagă