Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Cine îi dorește moartea lui Adrian Ursu? Iată ce spune interpretul

Vestea despre moartea mea este nițel exagerată, asta a anunțat interpretul de melodii populare Adrian Ursu.
Sputnik

CHIȘINĂU, 25 feb — Sputnik. Interpretul Adrian Ursu a făcut o dezmințire neobișnuită pe pagina sa Facebook: el a anunțat că este viu și nu a murit într-un accident rutier, așa cum au pretins unii indivizi, identitatea cărora artistul nu a dorit să o dezvăluie.

Adrian Ursu i-a avertizat doar pe acești binevoitori ai săi că difuzând asemenea știri, din dorința de a acumula accesări, ei își asumă și niște responsabilități.

El a precizat că atunci când a fost difuzat acest fals el era în filmări și avea telefonul deconectat. "Ce poate păți un părinte atunci când nu-și găsește copilul și citește această știre?", îi întreabă interpretul pe cei care i-au anunțat moartea pe Facebook.

Vom menționa că, după această glumă sinistră, Adrian Ursu s-a comportat ca un domn, dat fiind că nici măcar nu a dezvăluit identitatea celor care l-au dat mort.