Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

O bestie a tăbărât peste o minoră de 13 ani, dar a intervenit ceva

Un bărbat a doborât o adolescentă la pământ și a încercat să o violeze
Sputnik

CHIȘINĂU, 21 feb — Sputnik. Un locuitor al raionului Taraclia a fost condamnat la 17 ani de închisoare pentru tentativă de viol și acțiuni violente cu caracter sexual săvârșite asupra unei minore de 13 ani.

Potrivit procurorilor, în noiembrie 2017, bărbatul fiind în stare de ebrietate, a observat în stradă minoră care se întorcea acasă de la magazin.

Astfel, inculpatul a aplicat forță și a doborât victima la pământ. El a încercat s-o violeze, însă nu și-a dus intențiile până la capăt, fiind oprit de un trecător.

Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, și-a recunoscut pe deplin vinovăția, încheind un acord de recunoaștere a vinovăției. Inculpatul a mai comis infracțiuni anterior, fiind recent eliberat din detenție.

Infractorul a fost condamnat la 17 ani privațiune de libertate în penitenciar de tip închis. Instanța a mai dispus încasarea de la inculpat în folosul reprezentantului părții vătămate a sumei de 30330 de lei drept prejudiciu moral și material cauzat prin infracțiune.

Sentința este cu drept de atac.