Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

„La masa lui Berlusconi, toate piesele din meniu erau tricolore”

Controversatul politician italian, prezentat de un fost ministru de externe român. De ce nu îşi folosea yacht-ul
Sputnik

BUCUREŞTI, 19 feb — Sputnik, Georgiana Arsene. Fostul ministru al Afacerilor Externe Român, Teodor Baconschi, prezintă, într-o postare de pe pagina sa de Facebook, câteva din trăsăturile fostului premier italian Silvio Berlusconi, „un personaj care nu poate trece neobservat".

Acesta dădea dovadă de naţionalism chiar şi la masă, acolo unde „toate piesele din meniu erau tricolore".

Baconschi spune că Berlusconi povestea anecdote depre licenţiozitatea omului renascentist şi că, în acelaşi ton exuberant, se plângea că este atât de ocupat, încât nu are timp să se plimbe cu yacht-ul său, cel mai luxos din peninsulă.

Amintirile l-au „răscolit" pe diplomatul român cu grad de ambasador mai ceva decât madlena şi ceaiul de tei pe Proust în căutarea timpului pierdut.

„Acum citesc că „Forza Italia" (partidul lui Il Cavaliere) se află iarăşi pe primul loc în sondaje. Pur şi simplu, Don Silvio nu se predă!",a  scris Baconschi.