Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

Experții cer de la ANRE să respecte metodologia de stabilire a tarifelor la gaze

Activitatea Agenției Naționale privind Reglementarea în Energetică a ajuns din nou sub lupa experților în domeniu. Aceștia cer Agenției să fie mai transparentă și să respecte metodologia de stabilire a tarifelor la gazele naturale.
Sputnik
Experții cer de la ANRE să respecte metodologia de stabilire a tarifelor la gaze

„În primul rând solicităm o transparenţă mai mare din partea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică. Și cum prevede legislația, toate devierile tarifare trebuie să fie publicate. În acest sens, venim cu o adresare către ANRE pentru ca să plaseze pe pagina să oficială informaţiile cu privire la devierile tarifare acumulate în perioada 2011-2017. Aceste devieri trebuie să fie oferite pe fiecare componentă în parte, foarte amănunţit, nu doar ca niște agregate", a declarat expertul în energetică Sergiu Ungureanu.

Totodată, expertul solicită Moldovagaz să publice informația cu privire la cursul comercial leu-dolar la care este procurat gazul natural.

„De asemenea, solicităm de la Moldovagaz să facă publice informaţiile cu privire la cursul comercial leu-dolar după care este cumpărat gazul natural și să publice care au fost achizițiile de dolari și de la care bancă sau filială au fost achiziționați dolarii", adaugă Sergiu Ungureanu.

Solicitarea a fost făcută în contextul în care, pe 1 februarie, ANRE a publicat pe site-ul oficial solicitarea Moldovagaz privind examinarea și aprobarea tarifelor la gazele naturale pentru anul 2018. 

Amintim că un grup de experți în energetică au anunțat la mijlocul lunii ianuarie că moldovenii achită pentru gazele naturale cu aproape 30 la sută mai mult decât costul real al acestora. Mai mult, din ianuarie 2016, când a fost stabilit ultimul tarif, moldovenii ar fi plătit pentru gazele naturale un surplus de 1,5 miliarde de lei.

În prezent, consumatorii casnici care au un consum lunar de până la 30 de metri cubi achită 5 lei 89 de bani pentru un metru cub, iar cei cu un consum mai mare plătesc 6 lei și 13 bani.