CHIȘINĂU, 10 feb — Sputnik. Un grup de fermieri din Rusia a reușit să-i uimească pe toți. Ei au cumpărat câteva tancuri de model T-55 și le-au reutilat în tractoare destinate prelucrării terenurilor agricole.
Mașina care a rezultat din „aventura auto-mecanică" a celor câțiva amatori uimește prin viteza mare pe care o poate dezvolta, inclusiv atunci când ară pământul, dar și prin anvergura neobișnuit de mare a plugului.
Un reportaj despre această minune amatoricească a fost filmat în 2016, în regiunea Krasnoiarsk din Rusia. Reportajul video a acumulat sute de mii de vizualizări pe rețelele de socializare.