Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

Statistici triste: Iată câți moldoveni mai au încredere în Justiție

Doar 16 la sută din cetățenii țării au încredere în justiția din Republica Moldova, arată datele unui sondat realizat la comanda Consiliului Suprem al Magistraturii.
Sputnik
Cifre sumbre. Cum este perceput sistemul judecătoresc din Republica Moldova

 

Concetățenii noștri nu au încredere în justiția din Republica Moldova. Mai mult, 76% dintre ei spun că judecătorii sunt corupți și părtinitori. Cel puțin asta arată datele unui studiu realizat de Magenta Consulting, la comanda Consiliului Suprem al Magistraturii.

Potrivit autorilor cercetării, printre cei chestionați au fost atât cetățeni care nu au interacționat cu sistemul judecătoresc, cât și cei care în ultimii doi ani au trecut pragul judecătoriilor.

„Încredere multă în justiție au doar 16 la sută din populația țării și 18% dintre cei care au interacționat cu sistemul", a declarat sociologul Sebastian Lăzăroiu.

Cercetarea mai arată că, nu doar întreg sistemul, ci și magistrații în parte nu se bucură de prea multă încredere. Doar 19% dintre moldoveni au încredere în judecători, iar fiecare al cincilea intervievat a declarat că are foarte multă încredere în procurori.

„19% dintre moldoveni au încredere în judecători, în timp ce din cei care au interacționat cu sistemul aproximativ 20% spun că au încredere în judecători. În cazul avocaților, 33% din populație are încredere în apărători, în timp ce în rândul celor care au interacționat cu sistemul de justiție, 41% au încredere în avocați. Totodată, 20% din populația țării are încredere în procurori și doar 16% din cei care au interacționat cu sistemul au declarat că are încredere în acuzatori", adaugă Sebastian Lăzăroiu.

Sondajul mai arată că 76% dintre moldoveni cred că judecătorii sunt corupți, iar 72 la sută cred că, de fapt, legile în Republica Moldova ar fi proaste. Sondajul a fost realizat în perioada 8-29 decembrie 2017, pe un eșantion de 1000 de persoane din toată țara și 216 persoane care au interacționat cu instanțele judecătorești. Marja de eroare a acestuia este de +/- 2,8%.