Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Ilan Laufer, declarație excepțională pro-România, îl face praf pe șeful Europei

"Mai cooptați și alte state europene, care să se opună din oficiu atunci când vine vorba de dezvoltarea României? Fără unitate națională nu vom conta niciodată!"
Sputnik

BUCUREȘTI, 4 feb — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Unul dintre cei mai apreciați miniștri ai guvernului Tudose, inexplicabil ocolit la selecția pentru noul cabinet, Ilan Laufer nu s-a supărat, nu a dat declarații critice — dimpotrivă, uimește printr-una dintre cele mai frumoase — dar și dure! — declarații de susținere a României.

"Jean-Claude Juncker, evident dezinformat de "anti-români", amenință România cu "schimbarea termenilor despre MCV și aderarea la spațiul Schengen " — care sunt aceia, D-le Juncker?", scrie Ilan Laufer, într-un recent comentariu, intitulat "Juncker mai schimbă o viteză; România devine Stat Satelit la Sateliții EU".

Ilan Laufer îl întreabă direct pe președintele Comisiei Europene — "Mai cooptați și alte state europene, care să se opună din oficiu atunci când vine vorba de dezvoltarea României?".

Iar în opinia tânărului demnitar și om de afaceri, consecința unei eventuale "nesupuneri" a Parlamentului României transpiră din cuvintele lui Juncker: "Amenițările vor fi transpuse în fapte în cazul în care Parlamentul va rămâne suveran și va continua să legifereze în conformitate cu Constituția".

Descrierea acțiunii lui Juncker este descrisă extrem de sugestiv de Ilan Laufer.

"Cu această ocazie, pilotul Juncker calcă puternic ambreiajul "european" și schimbă Europa celor două 2 viteze într-o Europă cu 3 viteze, situație în care România devine Stat Satelit la Sateliții EU".

După ce a descris acțiunea lui Juncker, Ilan Laufer ironizează intențiile controversatului ex-premier luxemburghez și "logica" acestuia.

Șocant: Adevărul despre Europa, rostit de un celebru actor din România

"Urmând logica D-lui Juncker, poate mai bine am face un referendum pentru desființarea Parlamentului și transferarea atribuțiilor acestuia către Comisia Europeană", spune Laufer, care copletează: "Așa ar face sens pentru toate țările-satelit la sateliți, care vor să fie bine văzute de "soarele european", în jurul căruia orbitează marile "planete ale Europei".

Țările mai puțin dezvoltate sunt împinse, astfel, de pe orbita centrală pentru a deveni sateliții sateliților lui Juncker, este concluzia logică a acestei strategii a "premierului" Europei.

"După aceste declarații este foarte clar că noile viteze de dezvoltare ale Uniunii Europene sunt direct proporționale și cu respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor europeni, pe viteze cum dictează "soarele": unii da, alții mai puțin", continuă cu ironie amară Ilan Laufer.

Născut în Israel, în Rishon LeZion, a venit în România la începutul anilor 2000, când tatăl său s-a transferat cu serviciul la București. A dezvoltat diverse afaceri de import-export în România și Moldova. A început să fie remarcat de presa mondenă, dar apoi a strălucit la emisiuni de analiză economică prin ideile sal extrem de pragmatice și vizionare totodată.

De altfel, pragmatismul vizionar este caracteristica lui Ilan Laufer, unit cu un atașament deosebit față de România, aspect dovedit prin eforturile sale ca demnitar de a susține coloana vertebrală a unui stat european, clasa de mijloc românească.

Iată și mesajul din finalul textului publicat de Ilan Laufer, un principiu care ar trebui să stea la baza oricărei acțiuni politice românești:

"În anul Centenarului trebuie să înțelegem că fără unitate națională nu vom conta niciodată pe plan extern, iar atât timp cât România nu contează pe plan extern nici drepturile și libertățile cetățenilor nu vor fi respectate".