Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

Tănase vrea mai puțini pușcăriași. Ce s-ar putea întâmpla cu infractorii

Alexandru Tănase spune că prescrierea în Codul Penal al unor pedepse minime pentru unele ilegalități este o necesitate. În caz contrar, populația penitenciarelor din țară riscă să se dubleze.
Sputnik
Tănase vrea mai puțini pușcăriași. Ce s-ar putea întâmpla cu infractorii

 

Sancțiunile penale din Republica Moldova sunt prea dure, iar cu ritmul de încarcerare pe care îl avem, populația penitenciarelor din țară riscă să se dubleze. O spune ministrul Justiției, Alexandru Tănase, care declară că avem nevoie de stabilire în Codul Penal a unor pedepse mai blânde pentru unele ilegalități.

„Avem sancțiuni mult prea severe. Avem sancțiuni excesive, astfel încât riscăm să dublăm populația în penitenciare. Pe parcursul ultimului an, spațiul public este dominat de mesaje precum „la izolator", „la pușcărie", motiv pentru care s-a format un anumit mod de gândire, care pune presiune și pe procurori, și pe judecători, și pe politicieni. Eu sunt împotriva acestor politici", afirmă ministrul Justiției.

Alexandru Tănase consideră că Moldova trebuie să meargă pe prevenirea infracțiunilor, iar un proiect de decriminalizare este mai mult decât necesar.

„Noi trebuie să mergem pe decriminalizare. Să mergem pe sancționare și prevenire. Eu aș pune accentul pe inevitabilitatea sancțiunii. O persoană care va ști că este sancționată, va evita să facă astfel de încălcări. Noi mergem pe sancțiuni de 10, 20 și chiar 30 de ani de închisoare. Nici măcar sistemul sovietic nu avea așa sancțiuni, maxima sancțiune fiind de 15 ani de închisoare", adaugă Alexandru Tănase.

Totuși, promovarea în acest an a unui proiect de revizuire a Codului Penal este dificilă, spune Tănase.

„Nu vreau să mă antrenez într-un proiect de decriminalizare. Într-un an electoral este complicat să promovăm un astfel de proiect, dar el este necesar, indiferent că anul acesta sau la anul viitor. Indiferent dacă eu voi fi sau nu în această clădire, problema trebuie rezolvată", conchide Alexandru Tănase.
Potrivit lui Tănase, în Republica Moldova, un proiect de stabilire a unor pedepse mai blânde a fost implementat în 2007. Atunci, populația penitenciarelor a scăzut cu o treime.

Statisticile Departamentului Instituțiilor Penitenciare arată că, la 1 ianuarie 2018, în cele 17 penitenciare din țară, se aflau 7635 de persoane, dintre care 6294 de condamnați. Dintre aceștia, 1224 au de ispășit între 10 și 15 ani de închisoare, 688 de condamnați au primit între 15 și 20 de ani de închisoare, iar 327 — la peste 20 de ani de pușcărie. Totodată, 123 de deținuți urmează să-și petreacă tot restul vieții după gratii.