Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Statul nu-i protejează pe medici de la Urgență de pacienții violenți

Lucrătorii medicali părăsesc domeniul medicinii de urgență din cauza violenței din partea pacienților.
Sputnik
Statul nu protejează medicii de urgență de violența din partea pacienților

Echipele mediale de urgență sunt lăsate să se descurce singure cu pacienții violenți. Legislația țării nu prevede expres sancțiuni pentru agresarea verbală sau fizică a lucrătorilor din domeniul medicinii de urgență, ca în cazul polițiștilor. În aceste condiții, victimele pacienților sunt nevoite să parcurgă mai multe proceduri judiciare pentru a demonstra că au fost agresate și pentru a solicita despăgubiri.

Din cauza programului încărcat și stresului, lucrătorii medicali nu mai au putere să-și apare drepturile. Despre această problemă a vorbit vicedirectorul Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, Ion Midrigan, într-un interviu realizat de jurnalista Maria Dimineț.  

"În prezent, singura soluție este adresarea în instanța de judecată. Polițiștii sunt protejați. Dacă este agresat verbal sau fizic, este deschis imediat dosar, se aplică imediat sancțiuni. Lucrătorii medicali, care sunt abuzați la locul de muncă, nu au aceste privilegii. Este necesar de a opera modificări la Codul Civil, Contravențional și Penal, care să prevadă protecția angajaților din domeniul medicinii de urgență", a precizat Ion Midrigan.

Autor: Maria Dimineț