Convoiul lui Trump, implicat într-un accident rutier

Accidentul s-a produs în Elveția, în timpul Forumului Economic Mondial de la Davos; un polițist a fost lovit de un automobil din convoiul președintelui SUA, Donald Trump.
Sputnik

(VIDEO) Ce a răspuns Lavrov, întrebat dacă regretă victoria lui Trump
CHIȘINĂU, 26 ian — Sputnik. Accidentul rutier în care a fost implicat convoiul președintelui SUA, Donald Trump, a fost surprins de camerele de supraveghere. Accidentul a avut loc la Davos, Elveția, în timpul Forumului Economic Mondial. Omul legii a încercat să oprească automobilul BMW X5 cu plăcuțe de înmatriculare elvețiene. Însă persoana de la volan, dimpotrivă, a mărit viteza, lovindu-l pe polițist cu aripa dreaptă.

Polițistul a scăpat cu viață datorită reacției prompte, informează presa. Bărbatul a reușit să sară puțin într-o parte, fapt ce a redus din puterea loviturii.

Nu au urmat comentarii oficiale, nici din partea elvețiană, nici din partea americană.

Astăzi, 26 ianuarie, Donald Trump va ține un discurs în cadrul Forumului de la Devos. Iar accidentul rutier nu va face decât să sporească interesul jurnaliștilor față de acest discurs.