Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Când va veni Patriarhul Kiril în Republica Moldova - detalii

Patriarhul Kiril va veni în Republica Moldova pentru a participa la Congresul Mondial al Familiilor care va avea loc în luna septembrie 2018
Sputnik

CHIȘINĂU, 22 ian — Sputnik. Patriarhul Kiril va vizita Republica Moldova în luna septembrie 2018. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse și-a arătat disponibilitatea de a participa la Congresul Mondial al Familiilor, care uremază să aibă loc la Chișinău. Anunțul a fost făcută luni, în cadrul întrevederii președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, cu președintele Organizaţiei Internaționale pentru Familie, Brian Brown.

"Am avut o întrevedere cu președintele Organizaţiei Internaționale pentru Familie, Brian Brown. În mod special am vorbit despre organizarea și desfășurarea la Chișinău a Congresului Mondial al Familiilor, planificat pentru septembrie, 2018. La invitația mea personală, și-a arătat disponibilitatea să participe la Congres, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Kiril, și un înalt reprezentant al Vaticanului”, a declarat președintele Dodon.

(VIDEO) Eveniment fără precedent la Chișinău. Este invitat și Patriarhului Kiril

Totodată, șeful statului consideră că fortificarea instituției familiei și depășirea crizei demografice trebuie să devină o prioritate națională și a amintit că anul 2018 a fost declarat Anul Familiei.

”Consider că alături de alte sectoare importante, cum ar fi, educația, sănătatea, protecția socială, soluțiile pentru păstrarea valorilor tradiționale, pentru fortificarea familiei, depășirea crizei demografice, trebuie să devină o prioritate națională și la nivel de stat pentru Republica Moldova. În acest context, amintesc că prin decizia șefilor de state CSI — anul 2018 a fost declarat Anul Familiei”, a mai subliniat Igor Dodon.

Președintele a subliniat că Congresul Mondial al Familiilor este cea mai reprezentativă reuniune internaţională a apărătorilor familiei tradiționale şi a dreptului la viaţă la care participă reprezentanți din 85 de ţări ale lumii. Congresul Mondial al Familiilor întruneşte sute de organizaţii, zeci de mii de activişti şi milioane de adepţi de pe toate continentele.

În anul 2015, Congresul Mondial al Familiilor şi-a ţinut lucrările la Salt-Lake City (SUA), în 2016 — la Tbilisi, în anul 2017 — la Budapesta, iar în anul 2018 urmează să aibă loc la Chişinău.