CHIȘINĂU, 20 ian – Sputnik. Carnetele de muncă nu au fost anulate, așa cum prevedea prima lectură a unui proiect de lege de modificare a mai multor legi. La votarea în lectura a doua, deputații au exclus alineatul care se referea la eliminarea carnetelor de muncă.
Amendamentul a fost formulat de Direcția juridică a Parlamentului la propunerea Centrului Național Anticorupție. La baza acestei propuneri a stat temerea că odată cu eliminarea carnetelor de muncă nu va putea fi asigurată evidența corectă a activității profesionale, din lipsa unui mecanism alternativ de evidență și justificare a activității profesionale.
În aceste condiții Ministerului Economiei și Infrastructurii urmează să elaboreze un alt proiect de lege, prin care să fie introduse mecanismele de implementare, drept urmare a eliminării carnetelor. Aceste prevederi ar putea fi puse în aplicare începând cu 1 ianuarie 2019.
Ministerul Economiei și-a propus simplificarea procesului de raportare financiară și statistică prin lansarea unei platforme unice de raportare la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Casa Națională de Asigurări Sociale și Compania Națională de Asigurări în Medicină. Inițiativa urmărea excluderea dublării informației prezentate de agenții economici către instituțiile publice. Odată cu trecerea la platforma unică de raportare a datelor cu privire la plățile salariale și impozitele aferente urma să fie eliminate și carnetele de Muncă și obligația întreprinzătorilor de a prezenta statele de personal la Inspectoratul de Stat al Muncii.
Carnetele de muncă se țin pentru toți salariații. În carnetele de muncă se înscriu datele cu privire la salariat, la activitatea lui de muncă și la stimulările pentru succesele realizate în unitate. Nu se înscriu în carnetul de muncă doar sancţiunile disciplinare. Înscrierile cu privire la motivele încetării contractului individual de muncă se efectuează în strictă conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, indicându-se articolul, alineatul, punctul și litera corespunzătoare din lege.