Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Sărbătoarea Botezul Domnului la Chișinău

Sputnik

Sute de chișinăuieni au participat astăzi la slujba de sfințire a apei, săvârșită la Catedralei „Nașterea Domnului" din Capitală de către Mitropolitul Vladimir.

La Sfânta Liturghie, oficiată în fiecare an în ziua de Bobotează, a participat președintele țării, Igor Dodon.

„Este una dintre cele mai mărețe, solemne şi luminoase sărbători creștine. În această zi, Domnul nostru Iisus Hristos, primind botezul în râul Iordan, a făcut primul pas spre mântuirea fiecăruia dintre noi. Prin botez, devenim ucenicii şi discipolii Săi. Potrivit datinii, astăzi, toată apa din toate sursele devine sfântă. Cu apa sfinţită în biserici ne stropim prin case pentru a alunga tot răul. Tot mai răspândit este scăldatul de Bobotează. Este extrem de important să ne curățim inimile şi sufletele, devenind mai buni, mai mărinimoși, mai răbdători față de cei apropiați", a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.

Botezul Domnului este o sărbătoare creștină legată de evenimentul biblic al Botezului lui Iisus Hristos în râul Iordan de către Ioan Botezătorul. În timpul botezului, potrivit tuturor celor trei Evanghelii sinoptice, asupra lui Iisus a pogorât Sfântul Duh în chip de porumbel. În același timp, din ceruri s-a auzit un glas, care a zis: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit" (Matei 3:16,17). Și în Evanghelia după Ioan se vorbește despre botezul lui Iisus Hristos în apele Iordanului și pogorârea Sfântului Duh, însă nu în mod direct, ci sub formă de mărturie a lui Ioan Botezătorul (Ioan 1:29-33).

1 / 15
Creștinii se adună în fața Catedralei
2 / 15
Garda de onoare
3 / 15
Mulțimea așteaptă ieșirea slujitorilor Domnului din Catedrală
4 / 15
Mitropolitul Vladimir se îndreaptă spre locul sfințirii apei
5 / 15
Începutul slujbei
6 / 15
Credincioșii din Chișinău
7 / 15
Obiecte de cult și lumânări din biserică
8 / 15
Obiecte de cult și lumânări din biserică
9 / 15
Mitropolitul Vladimir îi binecuvântează pe credincioși
10 / 15
Salve de arme
11 / 15
Mitropolitul Vladimir scufundă crucea în vasul cu apă
12 / 15
Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Vladimir
13 / 15
Mitropolitul Vladimir îi stropește pe credincioși cu agheasmă
14 / 15
Oamenii iau agheasmă
15 / 15
Oamenii iau agheasmă