Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

Avortul produs în WC-ul Institutului Mamei și Copilului. Ce s-a depistat

Neglijența medicilor, lipsa supravegherii și monitorizării pacientei, administrarea unor preparate nerecomandate, lipsa suportului psihologic și manipularea cu date eronate, sunt doar câteva din încălcările constatate de avocatul Promo-LEX, Dumitru Sliusarenco, în cazul avortului care s-a produs în WC-ul Institutului Mamei și Copilului
Sputnik
Ecoul avortului din WC-ul Institutului Mamei și Copilului. Ce s-a depistat

Dumitru Sliusarenco susține că angajații instituției au încălcat mai multe prevederi ale legislației cu privire la întreruperea sarcinii, iar clientei sale i-au fost lezate mai multe drepturi, printre care și cel la asistență medicală de calitate.

„Noi am depistat o serie de încălcări în ceea ce privește calitatea asistenței perinatale și atitudinea neglijentă a personalului medical. Prima încălcare este lipsa controlului și supravegherii medicale, care este stabilită expres de ordinul nr. 482 din 14 iunie 2011 al Ministerului Sănătății. Ecaterina nu a fost vizitată de medic. Au fost făcute vizite formale, la schimbul de tură, în rest, nu a fost consultată de medicul specialist. În salon, Ecaterina a fost vizitată o singură dată de medicul ginecolog abia după ce a avortat. Faptul că a avortat în WC, la fel este o încălcare. Este inadmisibil că femeile nu sunt monitorizate, reiese că acestea pot naște pe coridoare și unde apucă", spune Dumitru Sliusarenco.

Avocații Promo-LEX au mai depistat un șir de încălcări în ceea ce privește procedura de administrare a preparatelor medicale.

„În primul rând, nu i s-a administrat un medicament prevăzut în protocolul Ministerului (n.r. ordinul cu nr. 482 din 14 iunie 2011), iar în al doilea rând, Ecaterinei nu i s-a administrat o doză la trei ore, așa cum se stabilește în protocol, ci două doze o dată", adaugă avocatul Dumitru Sliusarenco.

Avocații au identificat și două situații în care angajații Institutului Mamei și Copilului ar fi introdus cifre eronate în actele medicale.

„În primul caz este vorba de gramajul copilului. Ecaterina spune că micuțul ar fi avut 540 de grame, în timp ce medicii indică cifra de 480 de grame. În al doilea caz este vorba despre externare. În extrasul de externare este indicată data de 15 decembrie, deși, Ecaterina a fost externată pe 14 decembrie și avem dovezi care confirmă acest lucru”, adaugă avocatul.

Totodată, avocații au stabilit grave încălcări ale dreptului la informare, consiliere și suport psihologic. Amintim că, la începutul lunii ianuarie, o tânără de 19 ani din Anenii Noi s-a plâns pe o rețea de socializare că a trecut prin momente de groază la Institutul Mamei și Copilului din Capitală, unde a fost internată pentru a avorta, din cauză că bebelușul de 21 de săptămâni ar fi avut mai multe malformații. În urma unei anchete interne, efectuate de conducerea instituției, șeful Secției Ginecologie din cadrul Institutului Mamei și Copilului, moașa principală a secției și o asistentă medicală au fost demiși. Pe 9 ianuarie 2018, au fost depuse plângeri către Procuratura Generală a Republicii Moldova. Asociația Promo-LEX a anunțat că va oferi asistență juridică tinerei date.