Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Statistică îngrijorătoare - rata divorțurilor este de 50 la sută

Instituția familiei își pierde din însemnătate. Dacă mai devreme, majoritatea cuplurilor care își oficializau mariajul credeau că este necesar să-l păstreze cu orice preț, acum divorțurile au ajuns o "epidemie" pentru societatea moldoveană
Sputnik
Statistică îngrijorătoare - rata divorțurilor este de 50 la sută

În Moldova se produce un fenomen alarmant: din cele 20 000 de cupluri care au decis să-și legalizeze relația în anul trecut, 9 000 au divorțat.

Psihologul Cristina Costov a explicat pentru Sputnik Moldova de ce se întâmplă acest lucru, care sunt principalele cauze invocate de partenerii care sunt în prag de divorț, dar și cum poate fi prevenit acesta.

"Primul motiv menționat în cererile de desfacere a căsătoriilor, adresate în judecată de către familiile care sunt pe cale să se destrame, este că partenerii nu se mai înțeleg, deși cauzele cu siguranță sunt mult mai profunde. În urma analizei cu amănuntul a comportamentului și afirmațiilor fiecărei părți, îți dai seama că totuși nu există comunicare calitativă între parteneri. Alte determinante a divorțului ar fi imaturitatea partenerilor în momentul în care se căsătoresc, nivelurile de educație și studii diferite, adulterul, diferența dintre scopuri și aspirații, incompatibilitatea sexuală sau problemele în sfera intimă. O cauză majoră care conduce la divorț este atât neputința de a concepe un copil din diverse motive, fie medicale sau psihoemoționale, cât și implicarea părinților sau terțelor persoane în viața cuplului", a spus Cristina Costov.

Cât despre cuplurile care apelează la consiliere psihologică, Cristina Costov a spus că în Republica Moldova sunt foarte puțini specialiști specializați anume în terapia de cuplu, însă nici moldovenii nu au dorința de a se destăinui unui psiholog, care ar putea ameliora relaţiile familiale şi ar rezolva optim situaţiile de criză conjugală.

Potrivit dаtelor Serviciului Stării Civile din 2017, durаtа medie а unei căsătorii este de şаse аni. De regulă, bărbații decid să-şi întemeieze o familie pe la vîrsta de 28 de ani, iar femeile — la 26. De obicei, vârsta bărbaţilor care aleg să divorţeze este de 32 de ani, iar a femeilor — de 30.

Autor: Valeria Fortuna