Operațiune specială a comandoului Rusesc: Atacatorii de la Khmeimim, anihilați

Tirul cu aruncătoare de grenade asupra bazei aeriene a FR în Siria, întreprins pe 31 decembrie 2017 de un grup mobil de diversioniști, a făcut două victime printre militari
Sputnik

CHIȘINĂU, 12 ian — Sputnik. Ministerul rus al Apărării informează că luptătorii cu destinație specială au lichidat atacatorii, care pe 31 decembrie au deschis foc asupra bazei Khmeimim  din Siria.

Astfel, a fost organizată o operațiune specială ”cu implicarea sistemului multidimensional de recunoaștere” de care dispune partea rusă în Siria.

Știrea despre doborârea avioanelor rusești în Siria este una falsă

A fost stabilit locul aflării autorilor atacului din 31 decembrie, aceștia fiind cantonați în apropiere de granița de vest a provinciei Idlib.

”Membrii grupării teroriste au fost nimiciți cu un proiectil de înaltă precizie ”Krasnopol”, în momentul în care urmau sa urce într-un microbuz”, scrie într-un comunicat al Ministerul rus al Apărării, citat de RIA Novosti.

Pe Youtube a fost plasată o înregistrare video în care este surprins momentul atacului aerian asupra unui depozit de drone artizanale, în aceeași provincie Idlib.