Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Baronii drogurilor din sudul țării, săltați de polițiști și procurori

Un grup criminal organizat, specializat în comercializarea drogurilor, a fost destructurat de oamenii legii
Sputnik

CHIȘINĂU, 12 ian — Sputnik. Oamenii legii au destructurat un grup criminal organizat care comercializa droguri.

Traficanți de droguri și etnobotanice, încătușați de pollițiștii

Angajații Oficiului Sud al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, în comun cu ofițerii din cadrul Inspectoratului Național de Investigații al MAI, i-au reținut pe membrii unui grup criminal organizat care comercializa stupefiante în Republica Moldova, în special în orașul Cahul, satul Crihana Veche din raionul Cahul, în unele sate din raionul Taraclia și alte localități.

Astfel, în urma unor percheziții efectuate la domiciliile persoanelor bănuite, au fost descoperite și ridicate în jur de trei kg de droguri, în special paie de mac, marijuana și metadon. Totodată au fost depistate și ridicate atât obiecte predestinate prelucrării și consumării drogurilor, cât și mijloace speciale de comunicare, utilizate la transportarea și comercializarea acestora.

Reținere spectaculoasă a unui hoț și consumator de droguri – VIDEO

Au fost reținuți cinci membri ai grupării criminale, față de care, la demersul procurorului, au fost aplicate măsuri preventive sub forma de arest.

Acțiunile persoanelor reținute cad sub incidența Articolului 2171 al. (4) lit. b), d) al Codului Penal, care prevede privațiunea de libertate pe un termen de până la 15 ani.

Gruparea criminală a fost documentată timp de aproape cinci luni. La momentul actual, procurorii PCCOCS Oficiul Sud și ofițerii de investigații INI a MAI întreprind măsuri pentru identificarea altor persoane care fac parte din această grupare criminală.