CHIȘINĂU, 8 ian — Sputnik, Nicu Goncear. După ce Anișoara Loghin a anunțat în preajma sărbătorilor de iarnă că este ultimul buletin de știri pe care îl prezintă la ProTV și și-a luat rămas bun de la telespectatori, lumea a început să ghicească încotro o va apuca vedeta.
„Doamnelor şi domnilor, jurnalul se încheie aici. A fost, de atlfel, ultimul jurnal pe care am avut onoarea să vi-l prezint. Vă muţtumesc din suflet pentru fiecare clipă de atenţie. Cu bune, cu rele, au fost câţiva ani memorabili petrecuţi aici, la ştirile Pro TV, ani în care am crescut, am învăţat, ani care m-au format ca personalitate. Vă urez o seară frumoasă şi sărbatori fericite. La revedere!”, a spus jurnalista pe final de emisie.
Câteva zile mai târziu, o altă vedetă ProTV Rodica Ciorănică anunța că în noul an nu va mai prezenta emisiunea „O seară perfectă”.
„Se întâmplă să trec în noul an fără O Seară Perfectă. Au fost ani minunați, dar, ca să poți merge înainte, uneori, ești nevoit să renunți la ceva. Nu putem face tot ce ne place, din păcate. Conștient sau nu, păstrăm doar ceea ce ni se potrivește cu adevărat. M-am bucurat zilnic de colegi pe care îi iubesc și de invitați de care m-am atașat chiar. Prețul a fost unul mare: mi-am ignorat familia, copilul, prietenii și pasiunile”, a scris Ciorănică pe pagina sa de Facebook.
În presa online s-a vehiculat numele Anișoarei Loghin, ca succesoare pentru postul Rodicăi Ciorănică, argumentul fiind clipul video în care fosta soție a lui Dorin Chirtoacă își potrivește o rochie, iar ca text apare „În curând…”
Producătorul emisiunii, Rodica Didic, a postat un pesaj pe pagina sa de Facebook în care anunță că se caută un reporter la „cea mai dusă gașcă din TV”, referindu-se la echipa emisiunii „O Seară Perfectă”.