Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Feriți-vă de foștii iubiți - răzbunarea lor este cumplită

Un moldovean a găsit o metodă inedită de a se răzbuna pe concubina sa, după ce s-a certat cu aceasta
Sputnik

CHIȘINĂU, 4 ian — Sputnik. Un tânăr din Moldova a sustras actul de identitate românesc, falsificat, al fostei sale iubite și l-a prezentat polițiștilor de frontieră pentru ca aceștia să ia măsurile ce se impun în privința acesteia.

Cazul a fost semnalat astăzi, 4 ianuarie 2018, în punctul de trecere Sculeni.

Incredibil: Unde a fost văzut şeful Poliţiei de Frontieră în noaptea de Revelion

Potrivit Poliției de Frontieră, cetățeanul moldovean de 35 de ani, originar din s. Cârpești, raionul Cantemir, era printre pasagerii microbuzului de rută regulată "Iași-Chișinău", ajuns în jurul orei 11.00 la intrarea în Republica Moldova. În timpul formalităților de control al documentelor de călătorie, tânărul s-a apropiat de angajatul Poliției de Frontieră prezentând adițional și o carte de identitate, eliberată de autoritățile române pe numele unei tinere, Ecaterina, în vârstă de 37 de ani. Urmare a verificării documentului prezentat s-a constatat că acesta prezintă semne de falsificare.

În timpul audierii tânărului, polițiștii au aflat că actul de identitate românesc aparține fostei iubite a acestuia, o conațională, și fusese perfectat ilegal în Italia. Pentru obținerea cărții de identitate, cea din urmă a achitat suma de 300 de euro. Bărbatul și-a justificat denunțul prin faptul că era în conflict cu tânăra și aceasta trebuie să răspundă în conformitate cu prevederile legii.

Polițiștii de frontieră au luat documentul falsificat și continuă cercetările în vederea elucidării circumstanțelor, cât și atragerii la răspundere a persoanelor care se fac vinovate pe ilegalitatea comisă.