Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

Anunțul bombă al președintelui Parlamentului. Ce-i așteaptă pe viitorii deputați

Deputații care vor ajunge în Parlament după scrutinul din toamna acestui an ar putea avea o surpriză
Sputnik
Anunțul bombă al președintelui Parlamentului. Ce-i așteaptă pe viitorii deputați

Președintele Legislativului, Andrian Candu, și-a exprimat speranța că până la sfârșitul anului să fie elaborat și aprobat codul parlamentului, care va reglementa funcționarea acestei instituții și va stabili reguli de conduită pentru aleșii poporului.

Potrivit lui Andrian Candu, documentul va avea la bază atât un nou Regulament al Parlamentului cât și un Cod de Etică.

„Luând în considerare că și Parlamentul trebuie să se dezvolte și să țină pasul cu noile tendințe, pentru că am schimbat sistemul electoral și vom avea deputați care vor veni din circumscripții locale, ar fi necesar să avem un nou regulament al parlamentului. I-aș spune codul parlamentului, deoarece ar include și prevederi ce țin de etica deputaților. Chiar aș vrea ca sesiunea următoare să fie marcată de elaborarea şi aprobarea unei noi legi, Regulamentul Parlamentului, plus Codul de Etică, toate împreună numite Codul Parlamentului. Sper foarte mult că o să reușim anume în sesiunea următoare, până a intra în campania electorală 2018", a declarat Andrian Candu într-un interviu pentru un post privat de televiziune.