Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Remediul Ieromonahului Savatie Baștovoi împotriva depresiei

Ieromonahul Savatie Baștovoi explică de ce omul contemporan este atât de depresiv și îi îndeamnă pe creștini să aibă grijă ”de ochișori și căpușor”
Sputnik

CHIȘINĂU, 03 ian — Sputnik. ”Bucurați-vă!” — așa își încheie mesajul ieromonahul Savatie Baștovoi pe pagina sa de Facebook, încercând să explice care sunt cauzele, dar și remediul împotriva depresiei.

”Știați că depresia are cea mai directă legătură cu oboseala? Despre aceasta scria Sfântul Ioan Casian încă în secolul al IV-lea, recomandând asceților să găsească un echilibru între somn și post pentru a nu epuiza organismul și astfel să cadă în depresie, patima care descurajează și face pe oricine să abandoneze tot binele pe care îl lucrează. Este de la sine înțeles de ce omul contemporan e atât de depresiv: regimul de muncă, dublat de traversarea orașului aglomerat, îl epuizează. Trebuie să mai știm că cea mai mare oboseală ne-o aduce concentrarea vizuală, iată de ce omul de azi, care stă tot timpul cu ochii în telefon, este depresiv și irascibil, irascibilitatea și nemulțumirea fiind simptome ale depresiei. Aveți grijă să vă odihniți ca să fiți veseli cu cei din jur, înainte să fie nevoie să vă odihnească doctorii cu diazepam și xanax. Aveți grijă de ochișori și căpușor și nu uitați să atrageți odihna Domnului în inimile voastre. Bucurați-vă!”, a scris părintele Savatie.

 
Potrivit definiției, depresia clinică este o stare mentală de tristețe/amărăciune care persistă pe perioade îndelungate.